miercuri, 23 ianuarie 2013

23 Ianuarie - s-a implinit un an de la operatia Teodorei


Nu ştiu când dar … a trecut un an. Parcă a fost ieri. Oridecâteori privesc la pozele făcute atunci, în acele momente de-a dreptul teribile pentru orice părinte care-şi vede copilul zbătându-se între viaţă şi moarte luptând să supravieţuiască, în dureri de ne-explicat în cuvinte omeneşti, mă întreb cum am rezistat în faţa unei astfel de situaţii. Mă uit în urmă şi văd că doar El a fost Acela care ne-a dat tăria necesară depăşirii unei astfel de circumstanţe.

Scurt istoric


În data de 17 ianuarie 2012 am internat-o pe Teo în spitalul AKH din Linz pentru intervenţia chirurgicală la inima. Afecţiunea cardiacă de care suferea (DORV – dublă cale de ieşire a ventricolului drept) combinată cu stenoza pulmonară (care începuse să nu mai permită fluxul de sânge şi oxigen suficient pentru a avea o frecvenţă cardiacă cât de cât normală şi o saturaţie satisfăcătoare), arătau semnele că venise momentul operator.

Pe lângă aceste afecţiuni, Teodora se chinuia la acea vreme şi cu o infecţie ombilicală despre care am crezut iniţial că nu este o problemă majora ulterior aflând că problema de la buric era totuşi destul de gravă deoarece se descoperise o fistulă uraca (un canal care facea legătura între buric şi vezica urinară) afecţiune care putea fi rezolvată doar prin intervenţie chirurgicală.

În data de 23 ianuarie 2012 la ora 8 dimineaţa, Teodora a întrat în sala de operaţie şi după mai bine de 10 ore, a ieşit de acolo, medicii austrieci reuşind să repare pe rând Inima, stenoza de la Plămâni şi fistula uraca de la Buric. În timpul operaţiei, Teodorei i s-a descoperit un arc aortic esofagian în plus faţă de cel iniţial acest fapt ducând la necesitatea unei noi intervenţii chirurgicale. Având în vedere că evoluţia post-operatorie cardiacă a fost una cu probleme, medicii au hotărât o nouă intervenţie la inimă pentru a elimina valva pulmonară deoarece se închisese prea mult şi crea anumite probleme în funcţionalitatea corectă a inimii. În paralel cu această nouă intervenţie la inimă, s-a intervenit şi la acel arc aortic esofagian fiind de asemeni şi el eliminat.

În decurs de numai o săptămână, la un copil de 6 kg i s-au facut, în 2 intervenţii chirurgicale, practic 5 operaţii (două la inimă, una la plămâni, una la buric şi una la arcul aortic esofagian). Numai mâna Bunului şi Atotputernicului Dumnezeu a putut s-o păzească pe Teo şi să-i menţină viaţa atunci când omeneşte nimic nu se mai putea face.

Acum, la un an de la operaţie, privim în urmă şi mulţumim încă odată Domnului că a fost alături de noi în tot acest timp. Multumim Lui pentru că evoluţia Teodorei, în ciuda diagnosticului genetic, a statisticilor şi a prognozelor sumbre, este una fabuloasă, menită să scoată în evidenţă măreţia şi puterea Lui Dumnezeu.

Despre situaţiile prin care am trecut atunci puteţi citi accesând linkurile articolelor de mai jos. De asemeneni, puteţi urmări în cele 23 de poze (am ales acest număr deoarece 23 este ziua primei operaţii şi reprezintă un număr profetic pentru mine dar şi un răspuns dat de El …) paşii de la internare, operaţie, evoluţie post-operatorie până în prezent. Puteţi viziona şi filmul operaţiilor făcut in acea perioadă.

Vă mulţumim încă odată tuturor acelora care ne-aţi susţinut şi continuaţi să ne susţineţi în rugăciune. Încă avem nevoie de rugăciune pentru ca Teodora să se recupereze acum şi din punct de vedere psihic şi fizic.

Domnul Dumnezeu să vă răsplătească şi să vp binecuvinteze. În Numele Domnului Isus şi al Teodorei, vă mulţumim pentru dragoste şi sprijin ! De asemeni multumim doctorilor Rudolf Mair si Gerald Tulzer. Prin mainile lor, a lucrat Domnul !
Pozele pot fi vazute pe profilul de facebook sau pe site-ul www.chris-ierusalim.ro

Articole din perioada operatiei:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Sindrom Edward

"Fiecare copil cu trisomia 18...indiferent cat de fragila este viata lui sau scurta ca si durata de zile, schimba pentru totdeauna lumea noastra..."

"Orice copil merita prima zi de nastere"

Persoane interesate

Trisomia 18

RAMANE TOTUSI UN DIAGNOSTIC SI NU O PROGNOZA...