Nu
ştiu când dar … a trecut un an. Parcă a fost ieri. Oridecâteori privesc
la pozele făcute atunci, în acele momente de-a dreptul teribile pentru
orice părinte care-şi vede copilul zbătându-se între viaţă şi moarte
luptând să supravieţuiască, în dureri de ne-explicat în cuvinte
omeneşti, mă întreb cum am rezistat în faţa unei astfel de situaţii. Mă
uit în urmă şi văd că doar El a fost Acela care ne-a dat tăria necesară
depăşirii unei astfel de circumstanţe.
Scurt istoric
În data de 17 ianuarie 2012 am
internat-o pe Teo în spitalul AKH din Linz pentru intervenţia
chirurgicală la inima. Afecţiunea cardiacă de care suferea (DORV – dublă
cale de ieşire a ventricolului drept) combinată cu stenoza pulmonară
(care începuse să nu mai permită fluxul de sânge şi oxigen suficient
pentru a avea o frecvenţă cardiacă cât de cât normală şi o saturaţie
satisfăcătoare), arătau semnele că venise momentul operator.
Pe lângă aceste afecţiuni, Teodora se
chinuia la acea vreme şi cu o infecţie ombilicală despre care am crezut
iniţial că nu este o problemă majora ulterior aflând că problema de la
buric era totuşi destul de gravă deoarece se descoperise o fistulă uraca
(un canal care facea legătura între buric şi vezica urinară) afecţiune
care putea fi rezolvată doar prin intervenţie chirurgicală.
În data de 23 ianuarie 2012 la ora 8
dimineaţa, Teodora a întrat în sala de operaţie şi după mai bine de 10
ore, a ieşit de acolo, medicii austrieci reuşind să repare pe rând
Inima, stenoza de la Plămâni şi fistula uraca de la Buric. În timpul
operaţiei, Teodorei i s-a descoperit un arc aortic esofagian în plus
faţă de cel iniţial acest fapt ducând la necesitatea unei noi
intervenţii chirurgicale. Având în vedere că evoluţia post-operatorie
cardiacă a fost una cu probleme, medicii au hotărât o nouă intervenţie
la inimă pentru a elimina valva pulmonară deoarece se închisese prea
mult şi crea anumite probleme în funcţionalitatea corectă a inimii. În
paralel cu această nouă intervenţie la inimă, s-a intervenit şi la acel
arc aortic esofagian fiind de asemeni şi el eliminat.
În decurs de numai o săptămână, la un
copil de 6 kg i s-au facut, în 2 intervenţii chirurgicale, practic 5
operaţii (două la inimă, una la plămâni, una la buric şi una la arcul
aortic esofagian). Numai mâna Bunului şi Atotputernicului Dumnezeu a
putut s-o păzească pe Teo şi să-i menţină viaţa atunci când omeneşte
nimic nu se mai putea face.
Acum, la un an de la operaţie, privim în
urmă şi mulţumim încă odată Domnului că a fost alături de noi în tot
acest timp. Multumim Lui pentru că evoluţia Teodorei, în ciuda
diagnosticului genetic, a statisticilor şi a prognozelor sumbre, este
una fabuloasă, menită să scoată în evidenţă măreţia şi puterea Lui
Dumnezeu.
Despre situaţiile prin care am trecut
atunci puteţi citi accesând linkurile articolelor de mai jos. De
asemeneni, puteţi urmări în cele 23 de poze (am ales acest număr
deoarece 23 este ziua primei operaţii şi reprezintă un număr profetic
pentru mine dar şi un răspuns dat de El …) paşii de la internare,
operaţie, evoluţie post-operatorie până în prezent. Puteţi viziona şi
filmul operaţiilor făcut in acea perioadă.
Vă mulţumim încă odată tuturor acelora
care ne-aţi susţinut şi continuaţi să ne susţineţi în rugăciune. Încă
avem nevoie de rugăciune pentru ca Teodora să se recupereze acum şi din
punct de vedere psihic şi fizic.
Domnul Dumnezeu să vă răsplătească şi să
vp binecuvinteze. În Numele Domnului Isus şi al Teodorei, vă mulţumim
pentru dragoste şi sprijin ! De asemeni multumim doctorilor Rudolf Mair
si Gerald Tulzer. Prin mainile lor, a lucrat Domnul !
Pozele pot fi vazute pe profilul de facebook sau pe site-ul www.chris-ierusalim.ro
Articole din perioada operatiei: