duminică, 5 ianuarie 2014

Teodora - Decembrie 2013

14 Craciun 2013Incercand sa-mi tin promisiunea facuta luna trecuta cand spuneam ca voi incerca sa postez, daca nu lunar macar la intervale de cel mult doua-trei luni poze cu evolutia Teodorei, iata ca revin acum cu luna decembrie a anului care tocmai a trecut. Decembrie a avut evenimentele si provocarile lui. Inainte de toate, la inceputul lunii a trebuit sa mergem la Comisia de Evaluare pentru reinnoirea certificatului de handicap al Teodorei. N-as mentiona acest lucru daca acolo nu am fi avut o experienta de-a dreptul umilitoare...

In timpul evaluarii, un medic pediatru a "descoperit cauza diagnosticului Teodorei". (va rog observati ghilimelele de rigoare). Uitandu-se pe fisa, a observat ca la datele parintilor era trecuta si....religia.  Vazand ca suntem neoprotestanti, intr-o maniera cat se poate de subtila (la inceput) iar apoi cat se poate de directa, ne-a transmis mesajul ca "....este asa deoarece am parasit religia adevarata desconsiderand Sfintii Parinti ai Bisericii prin neinchinare inaintea lor si chiar pe  Feciara Maria, mama Domnului..." care ne ajuta chiar si asa...."rataciti cum suntem".  Mergand pe firul religiei nu s-a putut abtine pana nu ne-a intrebat daca parintii nostrii au facut avort si daca s-au spovedit pentru pacatele facute pentru ca este posibil ca noi sa fim pedepsiti pentru "pacatele parintilor nostri". Nu are rost sa redau aici intreagul arsenal desfasurat impotriva noastra insa vreau sa va spun ca acestei persoane nu i-am raspuns nimic. In primul rand ca eram socat de ceea ce auzeam si in al doilea rand ca orice as fi spus in apararea mea nu conta pentru el.  Important pentru mine si familia mea este un lucru: suntem la adapostul jertfei ispasitoare a Domnului Isus Christos iar prin sangele sfant curs la Golgota sunt iertate pacatele noastre, ispasit tot trecutul nostru si rupt orice lant al faradelegilor neamului.

A urmat o experienta frumoasa. In 17 decembrie Teodora a avut serbarea de final de an la gradinita. Am experimentat un sentiment placut deoarece mergeam pentru prima oara la...serbarea copilului meu. De departe persoana numarul unu la serbare, nu a fost din randul copiilor - asa cum ne-am fi asteptat - ci din randul adultilor. Doamna Maria Basescu, sotia presedintelui, a fost prezenta la serbare urmarind programul si la final, impartind cadouri micutilor. Prezenta dumneaei acolo evident ca a atras toate privirile. Laudabil insa gestul facut de a participa la o serbare in cadrul unei gradinite unde sunt prezenti si copii cu probleme deosebite. Nu pot sa-mi ascund totusi tristetea din inima vazand ca, in momentul in care a venit randul copiilor cu probleme speciale, clasa Teodorei, ea nu a putut participa la program pentru ca....nu poate face nimic - (cel putin deocamdata). Ca orice parinte te bucuri atunci cand iti vezi copilul in cadrul unui program. Daca nu spune o poezie...macar sa fie parte cu cei care sunt acolo. Prin credinta, cred ca la anul va participa si ea aratand ce mare Dumnezeu avem.

Va las acum sa urmariti pozele. Va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de noi in anul 2013. Daca am avut harul sa sarbatorim alaturi de Teo cel de-al patrulea Craciun impreuna, asta se datoreaza si voua, celor care ne sustineti in rugaciunile voastre. Dumnezeu sa va rasplateasca tuturor !

Pentru a putea vedea pozele, accesati PAGINA

2 comentarii:

  1. Sunteti niste parinti minunati, care ati facut din micuta Teo o biruitoare. Dumnezeu va duce la bun sfarsit ceea ce a inceput si Teo este o lucrare a Sa.
    “Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc”.(Psalm 40.5)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim de apreciere Simona. Nu stiu cat de minunati suntem insa un lucru il stiu sigur: am facut (si facem) ceea ce orice parinte din lumea asta ar fi facut pentru copilul lui. Cu Domnul alaturi suntem intr-adevar biruitori. Ne rugam ca progresele si intreaga dezvoltare sa continue pana la sincronizarea totala a varstei biologice cu cea a varstei psihice si fizice. Doamne ajuta-ne si da-ne izbanda !

      Ștergere


Sindrom Edward

"Fiecare copil cu trisomia 18...indiferent cat de fragila este viata lui sau scurta ca si durata de zile, schimba pentru totdeauna lumea noastra..."

"Orice copil merita prima zi de nastere"

Persoane interesate

Trisomia 18

RAMANE TOTUSI UN DIAGNOSTIC SI NU O PROGNOZA...