Dupa o perioada
destul de dificila, cu blocaje respiratorii care au creat o epuizare fizica
destul de periculoasa pentru o inima operata doar de un an, in cele din urma miercuri
24 aprilie, Teodora a fost operata de polipi. Operatia a decurs normal insa conditiile
si modul de raportare personal medical / pacient (parinti) au fost....specific
romanesti. Unul din lucrurile care m-a socat de-a dreptul imediat ce Teo a
intrat in salon pentru a-i face internarea si ulterior pentru a intra in
operatie, a fost (dati-mi voie s-o numesc asa) “personalizarea pacientului”. In
maternitati, spre exemplu, atunci cand se naste un copil i se pune, atat mamei
cat si nou-nascutului, o bratara pe mana pentru a nu fi confundat nou-nascutul
cu alti bebelusi. Aceasta e o practica in toate spitalele de copii (inclusiv in
cele din strainatate). Acelasi lucru s-a intamplat si la internarea
(ambulatorie) de miercuri numai ca personalizarea pacientului a fost de-a
dreptul demna de lagarele de concentrare de la Auschwitz. Din cauza lipsei de
resurse din spitalele romanesti, marcarea (ca nu pot sa spun altfel) copiilor
se face cu pixul direct pe mana pacientului !!!
Mai jos puteti
vedea comparativ AKH-Linz vs. Budimex-Bucuresti
Am trecut peste
acest soc concentrandu-ne gandul si rugaciunile pe ceea ce urma, implicit
operatia propriu-zisa. Am ajuns la spital la ora 7 dimineata. In jurul orei
10:30 Teo a intrat in operatie. Interventia in sine nu a durat decat 15 minute
insa ea a fost tinuta mai mult in blocul operator deoarece a sangerat mai mult
decat ceilalti copii. Nu mi s-a dat nicio explicatie pentru aceasta sangerare
mai abundenta insa in momentul cand mi-au adus-o plangea foarte tare lucru care
m-a pus pe ganduri. In urma cu un an, Teodora a suferit 5 interventii
chirurgicale intr-o singura saptamana (doua pe inima, una la plamani, una la
buric si una la arcul aortic esofagian) si nu a plans ... cat a plans dupa
aceasta aparent banala operatie de polipi, ceea ce m-a dus cu gandul la mai
multe scenarii. Am
ajuns s-o cunosc atat de bine pe Teo incat pot spune despre ea precum profetul
Isaia despre Domnul Isus: “obisnuita cu suferinta...” Ea nu plange decat la durere insuportabila... Nu
vreau sa-mi dau cu parerea (public) despre ceea ce cred eu ca au facut insa mi
s-a parut neprofesional si nepoliticos faptul ca la final, medicul nici nu si-a
facut timp sa discute cu noi. Nu le contest profesionalismul insa repet pentru
a nu stiu cata oara: saracia din sistemul medical romanesc nu justifica un
comportament ignorant si corupt.
Teo este acum
acasa si se simte mult mai bine. Poate respira normal cu toate ca inca mai
exista secretii si uneori chiar sangerari nazale. Doarme destul de mult
deoarece are de recuperat zilele nedormite si mai mult, este inca in
convalescenta.
Cu ajutorul
Domnului, in curand vom reintra in programul de recuperare si ne rugam ca
Domnul sa lucreze pentru restaurarea psiho-motorie a ei.
Pana acum Domnul
Isus a restaurat-o :
- genetic (nu pot
dovedi medical insa CRED asta iar supravietuirea ei imi confirma credinta);
- neurologic
(CRED in interventia Lui si la nivel cerebral. Teo reactioneaza la tot ceea ce
se intampla in jurul ei, are preferinte la jucarii, recunoaste familia si
prietenii...);
- cardiac – inima
functioneaza normal;
- pulmonar –
oxigenarea si saturatia este normala iar la nivelul cailor respiratorii,
interventia de miercuri pentru eliminarea polipilor a decongestionat si caile
nazale pentru o mai buna oxigenare.
Un proverb spune
atat de frumos: “Daca vrei sa vezi ceea ce va face Dumnezeu pentru tine, uita-te
la ceea ce a facut deja...” Pe baza Cuvantului lui Dumnezeu, CRED ca Teo va fi
restaurata complet psihic si fizic. Astept momentul cand Teo va incepe sa
mearga si mai ales...sa vorbeasca.
Va multumim
tuturor celor care continuati sa fiti alaturi de noi, partasi la minunile
marete ale Domnului Dumnezeului nostru !
Incercand
sa-mi tin promisiunea facuta luna trecuta cand spuneam ca voi incerca
sa postez, daca nu lunar macar la intervale de cel mult doua-trei luni
poze cu evolutia Teodorei, iata ca revin acum cu luna decembrie a anului
care tocmai a trecut. Decembrie a avut evenimentele si provocarile lui.
Inainte de toate, la inceputul lunii a trebuit sa mergem la Comisia de
Evaluare pentru reinnoirea certificatului de handicap al Teodorei. N-as
mentiona acest lucru daca acolo nu am fi avut o experienta de-a dreptul
umilitoare...
